MICUL LEU
Drumul spre casă devine o aventură palpitantă pentru cei mici! Saroo Brierley s-a pierdut într-un tren, în India, pe când avea doar cinci ani. A supravieţuit pe străzi săptămâni în şir, apoi a ajuns la orfelinat şi a fost adoptat de familia lui din Australia. Deşi era fericit, Saroo s-a întrebat mereu de unde venea. Şi într-un final, a aflat răspunsul. Pe care îl poţi afla şi tu, descoperindu-i povestea. Și vei vedea în imagini vii și expresive toate peripețiile prin care a trecut, până când a ajuns să-și strângă în brațe frații și mama. Reviews: „Micul leu: Drumul spre acasă e versiunea pentru copii a cărţii Lion: Dumul spre acasă de Saroo Brierley. Povestea lui Saroo e deopotrivă sfâşietoare şi plină de speranţă. Poate că aţi citit cartea sau poate că aţi văzut filmul, dar pentru cei care n-aţi făcut-o: Saroo s-a pierdut în India, când avea cinci ani. După ce a supravieţuit pe străzi şi a fost preluat de un orfelinat, a fost adoptat de Sue şi John Brierley din Tasmania. Fericit şi iubit, dar hotărât să afle de unde a venit, utilizând Google Earth, Saroo şi-a reconstituit amintirile şi, după mulţi ani, a izbutit să îşi regăsească familia biologică.” Sasha, Goodreads „Versiunea ilustrată a acestei poveşti adevărate remarcabile a lui Saroo Brierley, un bestseller internaţional care a stat la baza unui film premiat, Lion, e captivantă. Chiar dacă aventurile lui Saroo au fost condensate în mare măsură, ilustraţiile fabuloase şi schiţele create de Bruce Whatley o transformă într-o versiune unică şi convingătoare pentru micuţii cititori.”Jennie, Goodreads „Micul leu e remarcabil în sine, dar cu ajutorul ilustraţiilor cinematografice izbitoare ale lui Bruce Whatley, această poveste atinge un nou nivel. Loial perioadei, detaliilor exterioare, ba chiar geografiei din India, stilul captivant şi complex al lui Whatley, utilizarea mediilor ilustrative şi atenţia la cel mai minuscul detaliu garantează faptul că această poveste de viaţă reală e una pe care n-o vei uita uşor. Povestea va rezona în sufletele celor aflaţi departe de oamenii şi locurile care înseamnă cel mai mult pentru ei. Este o poveste profund emoţională care sărbătoreşte importanţa speranţei şi a forţei de a nu renunţa niciodată niciodată, şi toţi paşii evolutivi experimentaţi de-a lungul căii spre autocunoaştere. Pe scurt, este un basm real splendid care trebuie citit. Îl recomand cu căldură.”Dimity, Goodreads „Nu ştiam cum va funcţiona versiunea ilustrată a acestei poveşti minunate, dar autorul şi ilustratorul au făcut o treabă minunată. Au transmis pericolul şi groaza momentului în care Saroo s-a pierdut, dar fără să intre în detaliile care ar fi fost prea explicite pentru micuţii cititori.”Shane, Goodreads
- Editura: Bookzone
- Autor: Saroo Brierley
- Cod Produs: #9786069700761
- Format: 23/20
- Coperta: -
- An Aparitie: 2023
- Numar Pagini: 48
- Status Stoc: Stoc Epuizat
- Livrare:Standard sau Easybox
- Estimare:2-5 zile lucratoare
Produse populare
Iti recomandam si aceste titluri indragite de alti cititori
Totul incepe cu o samanta... (Usborne)
19.89
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cauta si gaseste. In ocean (Usborne)
17
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Ajuta-ma sa ajung acasa!
17.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Alex Neptun si vanatoarea de pirați (Usborne)
29.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Unicornii magici. Vraja stelei (Usborne)
23.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Manusa pierduta. O poveste de iarna
17.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Primele mele stickere: In lumea pasarilor (Usborne)
27.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cauta si gaseste. Dinozaurii (Usborne)
15
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Produse Vizitate
Ai urmarit in trecut si:
Bucle Aurii si cei trei ursi. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
10.5
Cărţi pentru copii
Prima mea lectura. Nivelul 1. Carte cu pictograme
Doua povesti de adormit copiii. Cei trei purcelusi. Cartea junglei
12.05
Cărţi pentru copii
In afara colectiilor
Elementele zilei
20.6
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Povesti de noapte buna de 5 minute (Usborne)
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Craciunul ursuletului
15.6
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Elmer și fluturașul
26.65
Cărţi pentru copii
Editura Trei
Arborii (Usborne)
17.6
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cine il ajuta pe Iepurasul de Paste?
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
