Mario in Regatul Ciupercilor
Când Mario se trezește pe tărâmul magic al Regatului Ciupercilor, descoperă o lume amenințată de temutul Bowser și armata sa de răufăcători. Pornind în căutarea fratelui său dispărut, Luigi, Mario își unește forțele cu neînfricata prințesă Peach, cu ciupercuța Toad, dar și cu o maimuță furioasă din cale-afară, pentru a-i putea face față fiorosului Bowser. Luigi trebuie salvat cu orice preț! Să înceapă aventura!Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani!Recenzii„Mario a fost copilăria mea! Pe atunci, nu existau filme cu efecte speciale sau cărți frumos ilustrate. Existau, în schimb, acele casete galbene, pe care le inseram în jocul care se conecta la un televizor mic și vechi. Tata mi-a adus prima casetă, apoi când mergeam în bazar, îmi mai cumpăra și altele. Mi-ar plăcea ca și copilul meu să crească cu Mario. Dar pentru că e mic și nu vreau să-l țin în fața ecranelor, aceste cărți sunt cea mai bună opțiune de a-i face cunoștință cu eroul copilăriei mele.” – Camy„O surpriză minunată pentru copilul meu, dar și pentru mine, pentru că uneori și adulții o dau în mintea copiilor!” – Jennifer„Înainte de culcare, parcurg cu băiețelul meu această cărticică. Cu ajutorul ei a învățat să citească primele cuvinte, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât mi-a spus că vrea să învețe să fie la fel de curajos ca micul Mario și să aibă la fel de mulți prieteni.” – Geo
- Editura: Bookzone
- Autor: Michael Moccio
- Cod Produs: #9786303050799
- Format: 24/24
- Coperta: -
- An Aparitie: 2023
- Numar Pagini: 32
- Status Stoc: In Stoc
- Livrare:Standard sau Easybox
- Estimare:2-5 zile lucratoare
EUGENIA L. - 28 Aug 2025
Inspirant
Produse similare
Alte titluri care s-ar putea potrivi intereselor tale
Micul paianjen Firicel si lunile anului
17.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
De ce imi este frica?
20.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si cele doua Maiestati
29.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Invat despre natura. Ariciul
12.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si focul din savana
29.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Marea carte a trenurilor (Usborne)
18.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cand esti curajos, te simti sprinten si voios!
15.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Ploaia de stele
20.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Marea carte a abc-ului limbii engleze (Usborne)
16.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Curajoasa Lili
19.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Produse populare
Iti recomandam si aceste titluri indragite de alti cititori
Tafiti si eroul secret
26.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cea mai frumoasa floare (Quarto)
14.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Ce pot sa fac cu... o cutie de carton? (Usborne)
26
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si Ciuf, purcelul zburator
29.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
PIXI. Unde sunt animăluțele mele de pluș?
10.75
Cărţi pentru copii
Galaxia Copiilor
In vremurile de demult (Usborne)
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si focul din savana
29.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Descopera padurea
13.6
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Produse Vizitate
Ai urmarit in trecut si:
Tesatoarea de vise (brosat)
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Atelierul Iepurasului de Paste
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Micuta ghinda
Ursuletul merge la joaca in parc
9.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cum putem auzi sunetele?, Dr. Vasi Radulescu, Readers Do Good
21.67
Cărţi pentru copii
Readers Do Good
In adancul marii (Usborne)
7.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Descopera anotimpurile. Primavara
7.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Basme, Mihai Eminescu
14.99
Cărţi pentru copii
Litera
