Imi place la gradinita 4-5 ani
Caiet de activități special concepute pentru copiii de 4-5 ani de către consilieri pedagogici.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii- Le dezvoltă abilitățile de citit și scris prin intermediul poveștilor, exercițiilor de citire pe litere și despărțire în silabe;- Învață matematică: număratul de la 1 la 10, disting formele geometrice şi mărimile și multe altele;- Îi sprijină în dezvoltarea atenției prin intermediul activităților practice care pot fi făcute împreună cu părinții sau prietenii; - Învață lucruri importante despre ei și despre mediul înconjurător: părţile corpului şi cele cinci simţuri, animale și plante, succesiunea momentelor zilei, noțiunea de familie etc.;- Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;- Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă. Recenzii de la părințiCaiet educativ cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de acest caiet educativ cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazon
- Editura: Bookzone
- Autor: Nicole Herr
- Cod Produs: #9786069700969
- Format: 23/28.5
- Coperta: -
- An Aparitie: 2021
- Numar Pagini: 96
- Status Stoc: In Stoc
- Livrare:Standard sau Easybox
- Estimare:2-5 zile lucratoare
Bogdan P. - 17 Sep 2025
Inspirant
Produse similare
Alte titluri care s-ar putea potrivi intereselor tale
O zi cu vant puternic (Usborne)
15.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si calatoria la capatul lumii
32.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Marea carte a abc-ului limbii engleze (Usborne)
21.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si focul din savana
32.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Ploaia de stele
23.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Cauta si gaseste. Dinozaurii (Usborne)
18
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
PIXI. Unde sunt animăluțele mele de pluș?
13.75
Cărţi pentru copii
Galaxia Copiilor
Tafiti si Ciuf, purcelul zburator
32.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Marea carte a trenurilor (Usborne)
21.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si cele doua Maiestati
32.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Produse populare
Iti recomandam si aceste titluri indragite de alti cititori
PIXI. Ana va reuși!
13.75
Cărţi pentru copii
Galaxia Copiilor
Sarbatori din jurul lumii (Usborne)
28.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Unicornii magici. Targul de iarna (Usborne)
28
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Primele mele stickere: In lumea pasarilor (Usborne)
27.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Marea carte a fluturilor si a altor insecte (Usborne)
21.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Curajoasa Lili
22.2
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Tafiti si cele doua Maiestati
32.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Micul paianjen Firicel si lunile anului
20.8
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Produse Vizitate
Ai urmarit in trecut si:
Pixi Creativ. Alba ca zapada
11.74
Cărţi pentru copii
GALAXIA COPIILOR
Lupsor albastru o iubeste pe mami, Daniel Picouly
29
Cărţi pentru copii
Editura Univers
Volumul 58. Primele mele povesti. Soarecele de camp si soarecele de oras
13.98
Cărţi pentru copii
Primele Mele Povesti
Natura e casuta mea, Sezen Aksu Taşyürek
16.8
Cărţi pentru copii
GALAXIA COPIILOR
In cautarea pietrei din vis!
8.4
Cărţi pentru copii
Univers Enciclopedic
Purcelusul Murli si bullyingul - Vasi Radulescu
20
Cărţi pentru copii
Readers Do Good
Bluey - Aventurile lui Bluey
18.9
Cărţi pentru copii
Bookzone
Volumul 21. Istoria lumii. Mongolii
17.99
Cărţi pentru copii
Istoria Lumii
